BOLERO de José Rivera

Regia: Andreea Vulpe

Traducerea: Andrei Radu

Muzica originală: Cristina Juncu

Coregrafia: Carmen Coțofană

Scenografia: Tudor Prodan

Asistență decor: Cristian Gătina

Asistență costume: Anna Szabó

Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu

Distribuția:

FLORA: Ioana Cheregi

DONA MILLA: Adriana Vaida

DON FERMIN: Romul Moruțan

MANUELO: Sergiu Tăbăcaru 

PETRA: Alexandra Odoroagă

EUSEBIO: Andrei Stan

OSKAR: Cristian But

MONICA: Roxana Fânață

EVE: Dorina Nemeș

PREOT: Vlad Mureșan

----------------------

Regia tehnică: Cristian Rudăreanu

Sufleur: Yvette Princz

Sunet: Vlad Giurge

Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan
----------------------
Data premierei: 22 mai 2022
Durata: 2h, 30 min.
----------------------
Andreea Vulpe, despre premiera spectacolului „Bolero”
https://www.youtube.com/watch?v=v5sHBROmz14 
----------------------

José Rivera, dramaturg originar din San Juan, Puerto Rico, s-a născut la 24 Martie 1955.

Se mută împreună cu familia în New York la vârsta de 4 ani, urmând a fi format atât în spiritul latin în sânul familiei, cât și în bine-cunoscutul stil pragmatic, american. Marcat cu precădere de literatura anglo-europeană în timpul studiilor, Jose Rivera ia contact cu scrierile lui Gabriel Garcia Marquez, al cărui roman „Un veac de singurătate” reprezintă un punct de cotitură în ceea ce privește influența scrierilor sale ulterioare.

Încercând să volatilizeze bariera dintre realitate și ficțiune, piesele sale sunt o îmbinare a redării realității la care se adaugă elementul magiei, fiind influențate în bună parte de aspecte ale vieții personale.

Dramaturg și scenarist impresionant, cu o strălucită carieră în teatru și televiziune, este singurul scenarist portorican nominalizat la Oscar („Jurnal de călătorie”, 2004, regizat de Walter Salles, bazat pe jurnalele lui Che Guevara). Câștigă numeroase premii și distincții, printre care enumerăm: două premii Obie pentru dramaturgie, premiul Norman Lear pentru scriere (2005), Premiul Goya pentru cea mai bună adaptare (2005).

Până în prezent, palmaresul său include numeroase piese de teatru și adaptări pentru televiziune, colaborând inclusiv pentru show-uri produse de bine-cunoscuta rețea de televiziune americană NBC. 

Bolero (n.b. Boleros for the Disenchanted - original) a avut premiera la Yale Repertory Theatre în Mai 2008. Piesa prezintă cu umor și amărăciune viața maritală a celor două personaje principale, Eusebio și Flora. Deși în tinerețe inima Florei a fost frântă și a jurat să nu mai iubească niciodată, Eusebio dărâmă toate zidurile și o poartă pe Flora departe de familia ei din Puerto Rico, tocmai în America. Povestea celor doi e presărată de intrigă, mesaje misterioase și situații comice. Bolero este o poveste dulce amăruie ce redă realitatea cotidiană a căsniciei, dar și calea umilitoare de a te agăța de iubire în lupta cu provocările neașteptate ale vieții.

--------------------------

„Și au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți.” Cam așa se termină toate poveștile cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene care trăiesc o dragoste mare, profundă, rezistentă la orice agresiune și care îi poartă pe protagoniști spre împlinirea destinului lor romanțios, ajutându-i să depășească toate obstacolele care ar putea sta în calea unirii lor pentru veșnicie.

José Rivera, făcând o introspecție destul de amănunțită în propria biografie, plasează acțiunea poveștii în Puerto Rico-ul anilor ʼ50, marcat de terminarea celui de-al doilea Război Mondial, sărăcie și netolerarea de către mare parte a populației (mai ales cea în vârstă) a simbiozei cu SUA. O societate în plină criză economică, cu toate neajunsurile ei: lipsa banilor, lipsa locurilor de muncă, migrația masivă (cel puțin din partea tinerilor), și puternic amprentată de rigori sociale care ating toate aspectele vieții. Deci, ca în orice societate conservatoare, suntem sub regimul lui „Așa se face!” și „Ce-o să zică lumea?”. Viața își are totuși cursul ei, la fel și dragostea, care este tema principală pe care autorul ne-o prezintă sub toate aspectele. Fie că vorbim despre o dragoste desprinsă din curentul romantic, dar injectată cu temperament sud-american, ori despre dragostea la prima vedere, fie de dragostea carnală, sau de dragostea stoică a unei femei mature care își iubește soțul „precum și-a iubit Isus crucea”.

Asta vedem în prima parte, iar cei doi tineri frumoși și îndrăgostiți depășesc orice piedică împlinindu-și destinul de a fi împreună. Și de a trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

Povestea nu se oprește aici, în a doua parte aflăm cum arată această dragoste la bătrânețe, ce s-a ales de ea, cum s-a transformat, ce forme a căpătat.

Descoperim astfel în „Bolero” o poveste dulce amăruie, în același timp comică și dramatică, exact cum e viața, și suntem puși în fața unei realități profunde, netulburată de ceața iubirii romantice, ideale, regăsită doar în literatură.

Bolero pentru cei deziluzionați (titlu original), cu forță, dar fără brutalitate, cu comic, dar fără bufonerie, cu grijă, dar fără gingășie ne îndepărtează de iluzie și ne pune față în față cu realitatea.