Istoric teatru PDF Imprimare Email

Mişcarea teatrală sătmăreană are vechi şi remarcabile tradiţii. Primul spectacol de teatru a avut loc la 1790, fiind susţinut de către o trupă de teatru sub conducerea lui Moricz György. Între 1814 – 1816 sunt atestate treceri ale unor trupe de la Oradea şi Debrecen şi, mai apoi, de la 1818 trupe ale lui Bérnat Filep. Odată cu înfiinţarea „Societăţii pentru fond de teatru român” (1870) s-a produs o grupare a forţelor culturale româneşti într-un front programatic şi s-a asigurat un cadru oficial pentru întemeierea unei instituţii teatrale româneşti. Un împătimit al acestei mişcări a fost, în Satu Mare, Alexandru Frenţiu. În casa acestuia are loc, în 1872, prima adunare generală a „Societăţii pentru teatru român din Transilvania”, fapt ce explică dorinţa românilor sătmăreni de a iniţia şi aici o mişcare teatrală continuă, bine organizată. Cu ocazia acestei adunări, se realizează un program artistic teatral şi muzical, urmat de bal, iar înaintea deschiderii manifestărilor, în sala vechii primării, Iosif Vulcan susţine conferinţa „Schiţă din istoria teatrului”.
Până în 1848, spectacolele teatrale s-au prezentat în clădirea hanului „La arborele verde” (pe actualul loc al „Casei albe”, din piaţa Libertăţii), în casa Jenei, construită în 1799 (pe amplasamentul actualului Tribunal judeţean) şi în grădina Kotro (pe locul actualei Pieţe de alimente nr. 1), unde s-a lansat şi celebra artistă din sec. XIX – Cornelia Prielle.
În anul 1844, s-a construit o clădire ce adăpostea cazinoul civil teatral. (Era vechea primărie a oraşului din Piaţa Libertăţii). Manifestări de artă au fost susţinute şi în cadrul „Societăţii de lectură a elevilor sătmăreni”, înfiinţată în 1859.
După 1 Decembrie 1918, mişcarea teatrală română sătmăreană se leagă de numele lui G.M. Zamfirescu, care între 1922 – 1924 organizează spectacole teatrale cu trupe de tineri amatori din acest oraş. Printre piesele de teatru montate de G.M. Zamfirescu, la Satu Mare, se pot enumera „Patima roşie” de Mihail Sorbul, „Ariciul şi şobolanul” de Victor Eftimiu, „Se face ziuă” de Zaharia Bârsan. G.M. Zamfirescu a participat atât ca regizor cât şi ca actor în aceste piese. Totodată el iniţiază o intensă campanie de presă, pentru înfiinţarea unei trupe profesioniste de teatru. În „Almanachul” judeţului Satu Mare, din 1925, se menţionează: „În fruntea judeţului, în prezent este d-l Mişu Cantuniari. (...) A sprijinit trupele teatrale şi toate publicaţiile româneşti aşa cum se cuvine”.
În anul 1932, Teatrul Naţional Bucureşti se află în turneu la Satu Mare sub conducerea lui Ion Marin Sadoveanu, prezentând reprezentaţii cu „Hamlet” de W. Shakespeare, rolul titular fiind interpretat de renumitul actor Aristide Demetriad, „luceafărul scenei româneşti al vremii”.
Grigore Vasiliu Birlic Imediat după al doilea război mondial, un grup de tineri români sătmăreni, alcătuiesc o echipă de teatru de amatori, numită „Zorile”. Din 1945 până în septembrie 1946 această formaţie a prezentat, mai ales, spectacole de estradă. O iniţiativă valoroasă duce la apariţia, în octombrie 1947, a „Asociaţiei române pentru cultură şi artă – Satu Mare”, cu scopul de a milita pentru un teatru profesionist, în cadrul asociaţiei. Cu aprobarea Direcţiei Generale a Teatrelor din Bucureşti (N.D. Cocea, Al. Kiriţescu) s-a realizat o colaborare fructuoasă cu Teatrul de Vest Oradea. După fiecare premieră la Oradea, colectivul Teatrului de Vest se deplasa la Satu Mare, prezentând şi aici fiecare premieră. Această colaborare a durat până în 16 mai 1947, dată la care s-a constituit Asociaţia pentru cultură, teatru şi artă „Constantin Nottara” Satu Mare, asociaţie care urmărea să asigure fondurile pentru salariile actorilor şi funcţionarilor teatrului, precum şi recrutarea de actori din Bucureşti şi angajarea lor la Satu Mare. După realizarea acestor obiective, la 6 decembrie 1947 se deschide stagiunea Teatrului „Constantin Nottara” Satu Mare, cu piesa „Păianjenul” de A. de Herz, în prezenţa directorului general al teatrelor – Al. Kiriţescu. Teatrul „Constantin Nottara” a funcţionat astfel până în septembrie 1948, când a intrat în vigoare noul sistem de funcţionare a teatrelor.
Actori binecunoscuţi în ţară şi străinătate au fost prezenţi pe scena teatrului sătmărean „Constantin Nottara”, dând un înalt prestigiu instituţiei: Geo Barton, Elena Bodi – Mihuţ, Ştefan Iordănescu, Virgil Fătu, Iancu Economu – angajaţi permanent, iar ca artişti invitaţi să joace pe scena teatrului sătmărean întâlnim actori precum George Vraca, Grigore Vasiliu – Birlic, Dina Cocea, Marcel Anghelescu, Florin Scărlătescu şi mulţi, mulţi alţii.
După anii de activitate teatrală ai secţiei maghiare, (începând cu 1956) şi spectacolele prezentate de artiştii amatori cu un nucleu pe lângă Şcoala populară de Artă, îndrumaţi de regizorul şi directorul şcolii George Matache, în 1968, septembrie ia fiinţă Secţia Română de teatru la Satu Mare, care va forma, împreună cu secţia maghiară noua instituţie de cultură - Teatrul de Nord.
Proaspăt înfiinţata secţie română a teatrului sătmărean îşi deschide prima stagiune la 24 ianuarie 1969, cu spectacolul cu piesa “Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu şi în prezenţa autorului.

Cei 40 de ani de teatru ai secţiei române sunt semnul maturităţii în fapt şi în concept, personalităţile pentru care scena Teatrului de Nord a fost martora talentului şi dăruirii au adus sătmărenilor un loc stabil şi onorant în perimetrul artei teatrale româneşti. În pofida dificultăţilor mai vechi ori mai noi, secţia română a Teatrului de Nord rămâne un post înaintat al expresiei scenice naţionale şi locale.
Repertoriul teatrului este unul deosebit de echilibrat reuşind să acopere toate categoriile de public, pe afişul stagiunii găsindu-se mereu titluri care se adresează în mod concret adolescenţilor - o parte semnificativă a publicului constant sătmărean.
Numărul în creştere al vizitatorilor teatrului ne recomandă ca pe o instituţie de succes acceptată şi apreciată de spectatorii de toate vârstele.

Pe parcursul anilor, activitatea Teatrului de Nord cunoaşte o frumoasă ascensiune, prin calitatea spectacolelor, prin colaborări cu regizori, actori de prestigiu ai teatrului românesc; tinerii absolvenţi de teatru angajaţi la Satu Mare se impun în spectacole de reală valoare artistică.
Manifestările culturale adiacente spectacolelor de teatru se bucură de prezenţa dramaturgilor, criticilor teatrali, invitaţi de peste hotare şi a unor actori de excepţie; “Săptămâna teatrală sătmăreană”, “Arta actorului contemporan în dialog direct cu publicul” sau “Gala spectacolelor de teatru pentru tineret”, începând cu 1992, cele 7 ediţii ale inovatorului Festival Internaţional “Teatru Imagine”, Săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” (în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare, 9-18 iunie 2006) şi, din 2007, Festivalul Multicultural Internaţional „FĂRĂ BARIERE” au făcut ca teatrul sătmărean să intre în circuitul artistic naţional şi internaţional. Toate aceste manifestări s-au bucurat de participări artistice dintre cele mai marcante, de un aflux de public deosebit şi simpatie din partea acestuia.

Teatrul de Nord la 1907

    Începând cu 1992, Teatrul de Nord Satu Mare, avându-l ca director pe regizorul Cristian Ioan, a găzduit 7 ediţii ale unui temerar şi inovator Festival Internaţional “Teatru Imagine”
    În perioada 9 – 18 iunie 2006, Teatrul de Nord a organizat o manifestare culturală, sub genericul Săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” la Satu Mare care s-a desfăşurat în paralel şi în colaborare cu Festivalul „ATELIER” de la Baia Mare, la care au participat 24 de spectacole din ţară şi din străinătate (Japonia, Anglia, Elveţia, Ungaria)
    Începând cu anul 2007 Teatrul de Nord a organizat trei ediţii ale Festivalului Multicultural Internaţional FĂRĂ BARIERE (teatru, muzică, dans, pantomimă, arte plastice, film de scurt metraj, fotografie, lansări de carte, etc.)

PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI

    Festivalul Euroregiunilor Transcarpatica, Kosice cu spectacolul „Ultimul Godot” de Matei Vişniec, regia Ovidiu Caiţa scenografia Cristian Gătina, 2002
    Premiul Naţional şi Trofeul “Elvira Godeanu” - Târgu Jiu, pentru spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare, regia Gelu Badea, scenografia Alexandru Radu, 2002
    FESTCO – Festivalul de comedie românească la Teatrul de Comedie Bucureşti cu spectacolul „Ultima haltă în paradis” de V. Nicolau, regia Andrei Mihalache, scenografia Alexandru Radu, 2004
    TOPFEST – Târgu Mureş cu spectacolele „Sinucigaşul” de N. Erdman, regia Andrei Mihalache, scenografia Alexandru Radu şi „O2 amprente neidentificate ale unei tragedii greceşti” după Eschil – scenarii pe teme antice – regia Theodor Zmeu Stermin, 2004
    „Zilele Elvira Godeanu” – Tg. Jiu cu spectacolul „Antigona”, regia Gelu Badea, scenografia Vioara Bara, 2004
    Festivalul „Din nou în luminile rampei”, organizat de UNITER la Teatrul „Ion Creangă”, cu spectacolul „Doamnă în vîrstă pentru rolul soţiei lui Dostoievski” – regia Oana Leahu, scenografia Cristian Gătină, 2004
    Festivalul Internaţional de Artă Contemporană „Ultima picătură”, Budapesta, cu spectacolul „Colecţia de mostre” (teatru-dans), scenariu adaptat după versuri de Jaques Prevert, regia Ovidiu Caiţa, scenografia Cristian Gătina, 2004
    Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” – Sighişoara, ediţia a XIII, cu spectacolul „Îngerul electric” de Radu Macrinici, regia Ovidiu Caiţa, scenografia Cristian Gătina, 2005
    Festivalul de epigrame, caricatură şi umor: „Epigrafix”, ediţia I, Aiud, cu spectacolul „Avarul” de Moliere, regia Gelu Badea, scenografia Alexandru Radu, 2005
    Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, cu spectacolul „Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett, regia Gelu Badea - nominalizare pentru Cea mai bună interpretare masculină într-un rol principal pentru actorul Ciprian Scurtea în rolul Clov, 2006
    Festivalul Naţional de Teatru Profesionist „Liviu Rebreanu”, Bistriţa, 21 – 26 noiembrie 2006, cu spectacolul „Cotele apelor Dunării” de Cornel Udrea, regia Andrei Mihalache, scenografia Alexandru Radu, 2006
    „Zilele Elvira Godeanu” – Tg. Jiu, cu spectacolul „Cotele apelor Dunării” de Cornel Udrea, regia Andrei Mihalache, scenografia Alexandru Radu, 2006
    A XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru ATELIER, Baia Mare, 2009, spectacolul “Hamlet” regia Gelu Badea a obţinut următoarele premii: - Premiul pentru cea mai bună scenografie: Klara Labancz şi Mihai Pastramagiu pentru scenografia spectacolului HAMLET - Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Radu Botar pentru rolul Gropar 1 - Premiul Special al juriului: Sorin Miron pentru originalitatea şi modernitatea interpretării unui personaj clasic (rolul Hamlet) în spectacolul HAMLET
 
Avem 4 vizitatori online

Suntem pe twitter

Suntem pe Facebook