DOMNIȘOARA NASTASIA de G.M.-Zamfirescu

Regia: Andrei Mihalache

Decor: Alexandru Radu

Costume: Wilhelmina Kuron Bekesi

Distribuția:

Nastasia – Ioana Cheregi

Ion Sorcovă – Radu Botar

Vulpașin – Romul Moruțan

Luca – Andrei Gîjulete

Vecina – Carmen Frățilă

Paraschiva – Dana Moisuc

Niculina – Lucia Maria Racșan

Cârciumarul – Tibor Székely

Ionel – Stelian Roșian

Orbul – Andrei Stan

Lăutarul - Vlad Giurge

Pascu – Luca Terebesi / Dominik Schvarckopf

Luca Lacrimă – Ștefan Mureșan / Tudor Boitor

Lume (la înmormântare, la nuntă, la cârciumă) – Maria Zimbru, Michelle Marița, Yvette Princz, Mărioara Iluță, László Pfeiffer, Ioan Danciu, Marius Bîte, Marius Roman, Bíró Antal, Roland Roszpapa

-----------------

Regia tehnică: Cristian Rudăreanu

Sufleur: Yvette Princz

Sunet: Vlad Giurge / Gabriel Feleg

Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan

-----------------

Premiera: 31 martie 2024
Durata spectacolului: 2 ore, 30 min. (cu pauză)

-----------------

Amintindu-și împrejurările în care a elaborat Domnișoara Nastasia, George Mihail-Zamfirescu mărturisea că mai întâi, pe când se afla la Satu Mare, în 1922-1923, a încercat să scrie un roman cu titlul Bariera, pe care l-a părăsit pentru că a înțeles că-i lipsea „respirația epică necesară”. După aceea a redactat două acte și patru scene. Însă atunci când le-a recitit și-a dat seama că a scris „ ...o melodramă banală, convențională. Lipsea suflu de umanitate din gest și replică, era absent acel clocot sub replică și gest care să ridice fiecare personaj la un potențial simbolic.” Manuscrisul acestei piese a fost azvârlit în foc. Mai târziu, în iarna anului 1925 și primăvara anului următor, scriitorul reia materialul din cele două lucrări părăsite și scrie comedia tragică Domnișoara Nastasia, care, din anul 1926, începe să fie tipărită fragmentar în presa vremii.

Piesa vede lumina rampei puțin timp după elaborare, și anume în toamna anului 1927.

Domnișoara Nastasia a primit premiul „Al. G. Florescu”. Un ecou cu privire la acordarea acestui premiu în „Viața literară”, 10 mai 1929:

„Comisiunea pentru decernarea premiului „Al. G. Florescu” compusă din d-nii: Mihail Sorbul, Liviu Rebreanu și Paul Prodan, în ședința de la 7 mai a.c. a decernat primul premiu „Al. G. Florescu”, în valoare de lei 25.000, dlui George Mihail-Zamfirescu pentru piesa sa Domnișoara Nastasia, comedie tragică în trei acte, jucată pe scena Teatrului „Regina Maria”, în anul 1927. Vestea a produs bucurie între cei care au aplaudat acum doi ani talentul tânărului dramaturg, pe o scenă particulară, în timp ce pe scena Naționalului se reprezentau piese cu căderi metodice și fatale. Nicicând un premiu n-a fost mai judicios atribuit.”      

----------------- 

În câteva scene, oamenii din această comedie tragică au să cânte. Nu-i întrebuințarea obișnuită a cântecelor pe scenă, spre delectarea spectatorilor. Nici nu vor avea acest dar... Ele sunt necesare, însă, pentru că fac parte din plastica psihologică a lumii în care se petrece acțiunea. Cântecul într-o piesă cu subiect din viața periferiei, e necesar cum era necesară – în melodramele de pe vremuri – spada. (G.M.-Zamfirescu, ianuarie 1926)

-----------------

G.M.-Zamfirescu s-a zbătut constant ca textele sale să fie citite, montate sau publicate. După ce primul lui text dramatic mai serios, 𝐶𝑢𝑚𝑖𝑛𝑒𝑐𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎, a fost, în genere, respins de la montare, a revenit cu 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑁𝑎𝑠𝑡𝑎𝑠𝑖𝑎, care a fost primit cu bucurie și care urma să-l consacre în dramaturgia românească. A reușit să obțină montarea acestui text în același an în care a fost publicat, 1927, deși premiera absolută nu a decurs fără emoții. 

Prânzul zilei de 3 septembrie 1927, ziua premierei absolute a 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑒𝑖 𝑁𝑎𝑠𝑡𝑎𝑠𝑖𝑎 la Teatrul Bulandra din București. Majoritatea biletelor încă sunt la casa de bilete, nevândute. 𝐴𝑢𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙, 𝑎𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑢𝑐𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑎𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑢 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑠𝑎𝑙𝑎̆ 𝑣𝑒𝑐𝑖𝑛𝑎̆ 𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑚𝑏𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖𝑟𝑖. 𝐺𝑒𝑚𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎𝑡, 𝑠𝑒 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑒𝑎 𝑐𝑢 𝑡𝑟𝑖𝑠𝑡𝑒𝑡̦𝑒 𝑙𝑎 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆ 𝑡𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟 𝑑𝑟𝑎𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑏𝑖𝑙𝑒𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑣𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑠𝑎̆. 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡, 𝑛𝑒𝑚𝑎𝑖𝑝𝑢𝑡𝑖̂𝑛𝑑 𝑠𝑢𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎 𝑡𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑚𝑢𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑝𝑙𝑒𝑎𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑙𝑜𝑎𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑜𝑟𝑎𝑠̦. 𝐷𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑡𝑒𝑣𝑎 𝑜𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑎𝑝𝑜𝑖𝑎𝑧𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑛𝑠𝑎̆: „𝑐𝑖̂𝑛𝑑 𝑚-𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑜𝑟𝑠 𝑙𝑎 𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢 𝑒𝑟𝑎𝑚 𝑢𝑑 𝑙𝑒𝑜𝑎𝑟𝑐𝑎̆. 𝑃𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎𝑟𝑒, 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟: 𝐶𝑖̂𝑡 𝑠-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑠𝑎̆? 𝑀𝑖 𝑠-𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑠 𝑐𝑢 𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑏𝑢𝑛𝑎̆: 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 40.000 (𝑝𝑎𝑡𝑟𝑢𝑧𝑒𝑐𝑖 𝑚𝑖𝑖) 𝑙𝑒𝑖. 𝐴𝑚 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡 𝑎𝑑𝑎̂𝑛𝑐. 𝐸𝑟𝑎𝑚 𝑠𝑎𝑙𝑣𝑎𝑡! 𝐼̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑠𝑒𝑚 𝑖̂𝑛 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑡𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡.” 

Și totuși, premiera a fost primită cu entuziasm și cronicile au fost bune, prima montare a 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑒𝑖 𝑁𝑎𝑠𝑡𝑎𝑠𝑖𝑎 jucându-se, în total, de 45 de ori, reușind să devină cel mai căutat spectacol din repertoriul Teatrului Bulandra. 

CRONICĂ:
Fragilitatea sufletească a eroinei - Domnișoara Nastasia
Adrian Țion 
https://agenda.liternet.ro/articol/28651/Adrian-Tion/Fragilitatea-sufleteasca-a-eroinei-Domnisoara-Nastasia.html 

O abordare sentimental-melancolizantă propune Andrei Mihalache în montarea comediei tragice Domnișoara Nastasia. Melancolizare susținută prin delicatețea apropierii de textul piesei și intercalarea unor cântece evocative legate de viața și atmosfera mahalalei bucureștene din perioada interbelică. Aș fi dorit să aud La margine de București... sau Suflet candriu de papugiu cine să-l înțeleagă... dar nu, regizorul propune altele, la fel de duioase în contextualizarea atmosferei: De ce m-ați dat de lângă voi... și alte cântece de pahar. Decorul propus de Alexandru Radu, construit din lemn masiv și obiecte de mobilier vintage, împarte spațiul de joc în două ancadramente complementare: locuința sărăcăcioasă a lui Ion Sorcovă și crâșma de cartier cu mese și scaune. Între ele, spre fundal, apare bariera în poziție oblică, cea care separă periferia insalubră de lumea cealaltă, a bogaților și semnul rutier al intersectării drumului cu calea ferată. Costumele create de Wilhelmina Kuron Bekesi, gri, mohorâte și anodine, sunt tocmai potrivite pentru integrarea personajelor în acest mediu sordid al periferiei. Cu evidentă amprentă pe jocul actorilor, mizanscena lui

Andrei Mihalache coagulează, într-un limbaj de mare simplitate și acuratețe artistică, fizionomiile unor tipuri umane în dezvoltare și devenire continuă. Tragedia Nastasiei care tânjește după o dragoste curată transpare, în tablouri succesive, revelatoare, în interpretarea de mare finețe a Ioanei Cheregi. Actrița pare pregătită să-și asume empatic, cu vădită putere de interiorizare, rolul de victimă a circumstanțelor existențiale întinse spre ea ca o capcană a destinului nefast. Paloarea feței, tremurul vocii, mișcările lente ca în transă, din partea a doua a evenimentelor, îi pregătesc declinul, o proiectează în eternitatea umbrei, în spatele rochiei de mireasă din final, înălțată în înaltul neguros de deasupra scenei. Fragilitatea și noblețea caracterului Nastasiei sunt calități puse în evidență ca adevărate bijuterii de aur în interpretarea Ioanei Cheregi, îndrăgita actrița a teatrului sătmărean, afirmată în roluri memorabile încredințate în ultimii ani. (Adrian Țion, Fragilitatea sufletească a eroinei - Domnișoara Nastasia)

Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici