Bilete online
CELE DOUĂ ORFELINE
parodie muzicală de Eugen Mirea



CELE DOUĂ ORFELINE

parodie muzicală de Eugen Mirea

vezi tot programul


Imagini

🎬 Spectacolul poate fi văzut pe pagina de YouTube: Teatrul de Nord Satu Mare

https://www.youtube.com/watch?v=kNv7hbgXRnM 

https://www.youtube.com/watch?v=BPWYkIsIowU 

Stagiunea 2005 – 2006

CELE DOUĂ ORFELINE

Parodie muzicală de Eugen Mirea

Regia: Andrei Mihalache

Coregrafia: Gabriela Tănase

Decor şi costume: Alexandru Radu

Muzica: Glad Berindei

Distribuţia:

Frochard - Aurora Demeter

Henriette - Mădălina Ciobănuc

Louise - Gabriela Del Pupo

Marianne, Casa - Alina Negrău

Contesa, Cârciuma - Adriana Vaida

Mama, Sora Genevieve - Livia Ungureanu

Florette - Gabriela Dorgai

Julie - Adriana Schvartzkopf

Pierre - Dorin C. Zachei

Jacques, D’Estres
 - Ciprian Vultur

Roger - Cosmin Brehuţă

Contele - Vasile Blaga

Marchizul, Doctorul, Felinarul - Sorin Oros

La Fleur, Picard, Pomul - Sorin Miron

Marest, Mailly - Cristian Dan

Tatăl, Martin - Marcel Mirea

Corul - toată distribuţia


Sufleur – Viorica Botar
Sunet – Robert Costea
Lumini – Mihai Zima şi Ioan Dindiligan
Regia tehnică - Dorel Iurcencu

Data premierei: 16 octombrie 2005

Meseria de spectator

Avem, pe bună dreptate, unele pretenţii faţă de care omul de pe scenă nu poate rămâne indiferent. Îi pretindem în mod, aş zice, elementar, să-şi cunoască rolul – iar dacă e mai dificil să-l cunoască, măcar să-l înveţe – îi cerem să fie la teatru cu cel puţin o jumătate de oră înaintea noastră, îi cerem să aibă talent – iar dacă talentul i se pare un lucru prea complicat, să facă rost măcar de 2-3 picături de geniu – îi cerem studii superioare, dicţiune, siluetă, umor, meserie şi câte şi mai câte nu-i cerem unui actor!

Dar noi? Noi, ceştilalţi, care stăm cu faţa la cutia deschisă a scenei? Noi cum ne facem meseria? Ştim să venim la teatru nu îmbrăcaţi în pulovărul de fiecare zi? Am învăţat destul că replicile de pe scenă se ascultă şi nu se comentează pe loc cu logodnica de alături? Ne-am obişnuit oare cu ideea că bomboanele învelite, caramelele, alunele cu sare şi ciocolata amăruie se desfac, se despachetează şi se consumă la bufetul teatrului? Am devenit oare destul de răbdători, pentru a nu da buzna la garderobă, răpindu-le actorilor aplauzele finale, pe care le-au câştigat cu sudoarea frunţii lor? Ştim să râdem de râs şi să plângem de plâns?

Cred, sunt aproape sigur, că nu numai noi îi privim pe actori, ci şi ei ne privesc pe noi. Ei sunt spectacolul nostru, noi suntem spectacolul lor şi cum noi le pretindem, pe bună dreptate, să-şi cunoască meseria de scenă, poate să şi ei ar putea pretinde, fiecăruia dintre noi, să ne cunoaştem, în mod echivalent, meseria de spectator...

Aurel Storin

 

Stagiunea 2005 – 2006. Cinci tineri actori debutează la Satu Mare în acest spectacol. Parcă se încheagă aurul tinereţii în teatrul nostru. Teatrul ţine de frumuseţea spiritului şi de împlinire. Le spunem „Bine aţi venit” şi să-şi zugrăvească drumurile cu ropote de aplauze.

Ne-au răspuns la câteva întrebări: sinceri, entuziaşti şi visători.

COSMIN BREHUŢĂ - Universitatea „Ovidius”, Constanţa – Facultatea de arte (2005)

„Teatrul este un alt spaţiu. Un tărâm pe care l-am descoperit, ca un căţărător spre un pisc – reper. Acolo, sus, este o altă lume. Aşa e şi în teatru. Nu numai o lume, ci mai multe lumi, mai multe suflete, o frământare continuă. Sunt convins că sunt util atunci când mă dărui, când spectatorul descoperă – şi el, o altă lume – prin noi, actorii. Să nu uităm că teatrul este artă. Am învăţat de la dascălii mei că n-avem voie să ne risipim, să nu ajungem nişte cabotini. Satu Mare? Un oraş frumos, calm, oameni deosebiţi. Nu, nu ştiu când am să-l părăsesc. Oricum, nu prea curând.”

MĂDĂLINA CIOBĂNUC - Universitatea „Ovidius”, Constanţa – Facultatea de arte (2005)

„Teatrul? O enigmă, şi când l-am descoperit, în copilărie şi acum, când m-am aruncat în vâltoarea sa. În facultate, „Olga”, „Electra”, „D-na Ruxandra” erau personaje pe care le îmbrăţişam cu temeritate, cu ochii la regizor. Acum, vezi Doamne, sunt pe picioarele mele... Nu, nu e greu, dar trăirile noastre în repetiţii şi spectacole sunt momente atât de fascinante, încât uiţi de oboseală. Adică, e o dulce oboseală. Dacă Bucureştiul este un miracol? Acum – nu! Acum vreau să joc cât mai mult şi mai bine. Colegii din teatrul sătmărean, de la director – până la portar, sunt minunaţi. Nu vreau să-i părăsesc.”

SORIN MIRON - Universitatea „Babeş – Bolyai”, Facultatea de Teatru şi Televiziune (2005)

„De ce teatru? Pur şi simplu. Aşa am simţit. Asta s-a întâmplat prin clasele a XI-a, a XII-a, când am fost figurant în „Antigona”, aici, la Satu Mare. Actorul nu este un altfel de om, mi-am zis, dar vede lucrurile dintr-o altă perspectivă. Crezul artistic? Nu se poate cuprinde într-o frază. Cred că actorii îşi împart sufletele în două: două treimi – pentru spectatori şi o treime – pentru el, actorul. Dorinţa mea ar fi să dărui acel „ceva” pentru lume. Satu Mare? Da, o colaborare până e nevoie, aici, de mine. Ce o să vă spun peste zece ani? O să vă spun că nu am făcut nici un rabat de la ceea ce mi-am propus să trăiesc cu sufletul în teatru.”

ALINA NEGRĂU - Universitatea „Ovidius”, Constanţa – Facultatea de arte (2005)

„Vedeţi dumneavoastră, teatrul e ca viaţa: şi cu cele bune şi cu cele rele. Nu-mi plac măştile, actorul nu poartă mască. Îşi pune sufletul în palmă şi intră în scenă. A, măştile rămân simple simboluri, fiindcă la teatru se râde sau se plânge. Eu cred că actorul trebuie să fie adevărat ca spectatorul. Să ne îmbrăţişăm întru frumos, bine şi adevăr. (Asta pentru cei cu estetica şi pentru critici). Când, la facultate am jucat Antigona, Otilia, dar şi Căţeluşa Albănbot, am descoperit un gram de adevăr şi frumos pe care eram fericită să-l ofer spectatorilor. Nu eu am spus-o prima dată, dar, într-adevăr teatrul este mirific. Satu Mare? Nu promit nimic, dar până mă voi simţi utilă, cum afirmă colegii mei, voi rămâne aici. Atmosfera este minunată, oamenii generoşi.”

GABRIELA DEL PUPO - Universitatea „Babeş – Bolyai”, Facultatea de Teatru şi Televiziune (2005)

„Dintr-o pasiune – teatrul a devenit pentru mine un mod de viaţă. E mai mult decât o slujbă de la 8 la 16. Teatrul îţi schimbă modul de-a gândi. L-am descoperit cu adevărat în facultate. Starea interioară, colaborarea cu partenerii, „şlefuirea” rolului sunt tot atâtea momente extraordinare. Crezul artistic? Să dau cât pot de mult din mine: ca om, ca actor. Muncesc mult, încerc să mă perfecţionez. De pe scenă nu se vede altfel lumea, ci scena este o lume aparte. Trăieşti cu convingerea că de pe scenă ţi se vede orice gest. Ceea ce în viaţă nu se întâmplă prea des. Cred în ceea ce fac şi atunci mă simt un om util. Atâta timp cât voi avea satisfacţia profesională, roluri frumoase, nu am obsesia provinciei. Nu vreau neapărat să ajung la Bucureşti, care nu m-a atras niciodată. Vara merg la Londra, unde predau un curs de teatru în limba engleză, la o şcoală particulară. Am ajuns să cunosc foarte mulţi directori de companii, în Anglia. Da, condiţiile de lucru sunt altele... Am elevi (de 18 – 19 ani) şi din Belgia, Olanda, Franţa să înveţe engleza şi teatrul.”

 

Glad Berindei, „La mulţi ani” întru creativitate, sănătate, înţelepciune, aplauze, bucurii pe scenele româneşti şi nu numai!

GLAD BERINDEI - Universitatea „Babeş – Bolyai”, Facultatea de Litere (secţia Română-Etnologie)

„Muzica? De mic. Am făcut şcoala cu Annamaria Manfredi, căreia îi mulţumesc. Tata – tot cu muzica. În perioada facultăţii nu m-am atins de muzică. Tot ce-am făcut pe plan muzical a fost colaborarea cu clasa d-lui Răileanu şi d-nei Cristina Pardanschi, muzică pentru spectacole – „Alice în Ţara Minunilor” şi alte spectacole muzicale. Compoziţia – primele piese – pe la 13 – 14 ani. Cu timpul, am cunoscut formaţii, am cântat şi la clape, adică am făcut şi muzică. La Mamaia? Simplu. M-a chemat o trupă, am înregistrat melodia, am pus-o la poştă, juriul a ascultat-o, m-a calificat şi aşa am ajuns. Când au aflat că „nu mă cheamă nicicum”, n-am luat premiu. Formaţia „Cultură sub cenzură” nu este chiar o glumă... La Mamaia, chiar s-a bucurat de succes.

Colaborarea cu Teatrul de Nord este plăcută. Domnul Mihalache m-a solicitat, am venit, fiindcă muzica pentru „Cele două orfeline” este generoasă (îmi place ce-am făcut!), nu că mă laud. De influenţă pariziană, comedie bulevardieră – nu ştiu exact, dar muzica este generoasă pentru acea perioadă.

Activitatea literară? Deocamdată mă rezum să-mi scriu textele la piesele mele muzicale. Cu romanele, poeziile poate mai târziu... Cum în ziua premierei împlinesc 28 de ani....mai am timp.”

Bilete online

REGIA
Andrei Mihalache
regia artistică

SCENOGRAFIA
Alexandru Radu
scenografia

COREGRAFA

DISTRIBUTIA
Adriana Vaida
Contesa, Cârciuma
Alina Negrău
Marianne, Casa
Anca Similar
Frochard
Carmen Frăţilă
Contesa, Cârciuma
Carol Erdös
Marchizul, Doctorul, Felinarul
Ciprian Vultur
Jacques, D’Estres
Radu Botar
Contele
Rora Demeter
Frochard
Sorin Oros
Marchizul, Doctorul, Felinarul

FOȘTI ANGAJAȚI ȘI COLABORATORI
Ciprian Scurtea
La Fleur, Picard, Pomul
Cristian Dan
Marest, Mailly
Livia Ungureanu
Mama, Sora Genevieve
Marcel Mirea
Tatăl, Martin
Mihai Zima
Lumini
Sorin Miron
La Fleur, Picard, Pomul
Vasile Blaga
Contele

ECHIPA TEHNICA
Dorel Iurcencu
regia tehnică


Parteneri media
   
Abonare la Newsletter
Abonare

Creeat de Altersoft