
spectacol pentru copii
Imagini
























CU SUSUL ÎN JOS de Ana Cucu Popescu
Regia: Delia Gavlițchi
Scenografia: Florin Suciu
Muzica: Max Anchidin
Asistent regie: Tudor Dreve
Distribuția:
Fata (Iulia): Crina Andriucă
Băiatul: Bianco Erdei
Vânzătoarea/Bunica: Carmen Frăţilă
Bocitorul: Tibor Székely
Bătrânul/Omul de serviciu: Ciprian Vultur
Mânuitorul: Alexandra Odoroagă
Mulțumiri: Roxana Fânață și Andrei Gîjulete
___________________________
Regia tehnică: Cristian Rudăreanu
Sufleur: Yvette Princz
Sunet: Stike Molnar
Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan
___________________________
Durata: 60 min.
Vârsta recomandată: 6 +
Data premierei: 23 aprilie 2021
___________________________
La ce ne gândim când auzim „cu susul în jos”?
Probabil la ceva cu totul anapoda, cu totul diferit de ce suntem noi obișnuiți și ce considerăm noi ca fiind „normal”.
Exact asta gândește și Iulia atunci când face cunoștință cu oamenii din Aiureni. Ei au un mod cu totul diferit de a vedea lucrurile, iar asta dă naștere multor situații amuzante, dar și tensionate, pe care fetița reușește să le depășească ajutată de noii săi prieteni.
„Cu susul în jos” este un spectacol care încearcă să cultive empatia și înțelegerea față de moduri de gândire diferite și poate chiar să dezvolte o abordare neagresivă a conflictului dintre generații.
___________________________
DELIA GAVLIȚCHI este regizor de teatru, absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, secția Regie, clasa Mona Marian (Chirilă), promoția 2010.
Crede în teatru ca instrument educațional, așadar spectacolele regizate de ea au și o latură educațională.
În anii studenției, a fost coordonatorul trupei de teatru ”Calor” a Liceului pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, apoi în anul 2010 la Marijos Krikscioniu Pagalbos Dukteru Institutas, Kaunas, Lituania (voluntar EVS) a coordonat trupa de teatru pentru copii cu oportunități reduse, “Luna”
Întoarsă în țară, obține o certifcare CNFPA ca facilitator de activități non-formale și până în prezent colaborează cu Fundația Noi Orizonturi, Tabăra VIAȚA.
În același an, regizează două spectacole de teatru de club – ”Aceeași zi din viața mea” de Ana Nicolae și ”Clovn?” de Gavlițchi Delia, unde abordează problematici feministe și LGBT.
În perioada 2011 – 2014 colaborează cu teatrul de Păpuși Puck din Cluj-Napoca unde are și debutul regizoral în teatrul de stat cu piesa ”Ursul Păcălit de Vulpe” după Ion Creangă. Urmează colaborări cu Teatrul Arlechino din Brașov, unde regizează piesa ”Ridichea Uriașă” după o poveste tradițională rusească și cu Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia din Oradea, unde regizează spectacolul ”Omuleț” după o idee proprie.
Spectacolele ei participă la festivaluri în țară și străinătate precum: Puppets Ocupy Street - Teatrul Colibri, Craiova; Wonderpuck – Teatrul Puck, Cluj-Napoca; Harmony World Puppet Festival, Thailanda; FITC- Teatrul Ion Creangă, București; Festivalul Internațional de Artă și Marionete Arad; Gala Internațională pentru Păpuși ”Licurici”, Chișinău; Festivalul de Teatru pentru Copii ”Aşchiuță”, Pitești; Arlechino 66, Caravana Poveștilor, Brașov; Festivalul Internațional de Teatru ”Povești”, Alba- Iulia; Festivalul Internațional pentru publicul tânăr, Iași; European Masters Puppeteers, Cluj-Napoca.
Tot în anul 2014 se alătură ca artist și animator socio-educativ, echipei ”CRIC-CRIC, creștem împreună pas cu pas” unde alături de un psiholog și un conductor canin dezvoltă și implementează un atelier pentru dezvoltare socio-educativă cu terapie asistată de animale adresat copiilor și părinților.
Din martie 2014 se alătură echipei REACTOR de creație și experiment unde coordonează și dezvoltă activitatea Asociației MiniREACTOR. Aici regizează spectacolele: „Tărâmul de Mijloc” de Ana Cucu Popescu; „Despre Stele” de Ana Cucu Popescu; „Bucătăria Familiei Balaur” dramatizare după texte de Adina Rosetti, „Planeta Manipulare S01” de Lorena Copil, „FORME” de Lorena Copil, ”Tic –Tac”, toate trei după un scenariu original, ”Ridichea Uriașă” după o poveste traditională rusească, ”ROGVAIV” după un scenariu orginal și spectacolele de storytelling ”Madame Pové spune povestea Turtița Rumenită” după o poveste tradițională rusească, ”Madame Pové spune Povestea Oamenilor de Zăpadă”, ”Madame Pové spune Capra cu Trei Iezi” după Ion Creangă şi „Madame Pové şi Familia Timp”.
În anul 2020 colaborarează din nou cu Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia unde regizează spectacolul nonverbal pentru întreaga familie ” Mult aer pentru nimic” iar la MiniREACTOR este unul dintre regizorii care montează episoade de videopovești bazate pe texte scrise de copii în cadrul proiectului MiniTEXTE. Cuvinte de copii.