
de I.L. Caragiale
















STAGIUNEA 2001 - 2002
O NOAPTE FURTUNOASÃ de I.L. Caragiale
Regia: Andrei Mihalache
Scenografia: Alexandru Radu
Data premierei: 03.02.2002
Distribuţia:
Jupân Dumitrache - Romeo Bărbosu
Nae Ipingescu - Ioan Ardelean/Radu Sas
Veta - Adriana Vaida
Ziţa - Paula Chirilă
Chiriac - Sorin Oros
Spiridon - Ciprian Vultur
Dincolo de motivaţia Anului Caragiale 2002 - sărbătoare UNESCO, dincolo de motivaţia prezenţei marelui dramaturg în programele liceelor, dincolo de ambiţia teatrului de a rotunji integrala sa dramatică şi a actorilor de a “da piept” cu savuroasele personaje, în fine, dincolo de plăcerea realizatorilor de a-şi trece în palmares un titlu de temut, alegerea “Nopţii furtunoase” înseamnă o raportare dureroasă la realitatea în care trăim. Este Caragiale contemporan?!? Un vizionar de geniu al “venitorelui” României? Sau un altfel de Gherman, spunând un altfel de “m-am săturat de România!”, identificând cu acurateţe monstruozităţi balcanice, într-un spaţiu niciodată plecat de la porţile orientului, deşi descendenţa sa greacă recomanda indiferenţa?... A fost Caragiale un altfel de Brucan, care - mai puţin generos decât cel veritabil - ne-a aplicat ştampila stupidităţii pe o perioadă centenară?
Avem umorul involuntar de a-l sărbători pe Ion Luca din Haimanalele de Ploieşti prin conservarea şi perfecţionarea principalelor sale teme: corupţia politică şi socială, muşamalizarea marilor scandaluri, inamovabilitatea minciunii, a prostiei şi a adulterului sub zodia benefică a călduţului, a compromisului, a binişorului minim şi mai ales personal.
Ce s-a schimbat faţă de acum mai bine de-un veac? Poate moda, tunsoarea şi utilităţile casnice... Căci pilele, raşpilele, războaiele nepoţeilor, micile şi marile presiuni - una pe faţă, două pe dos - marile căderi la mica înţelegere, libertatea absolută de a reclama, procesomania, hărţuirea, să trăiţi-urile capitaliste, aveţi o scama voalată, de mâinele (te dau afară) democratic, modul grotesc de a ne respecta valorile alungându-le ori făcându-le să se autoexileze, toate cutele, volanele, pliseurile acestui mare divan pe care ne facem siesta înainte de, între şi după masa la care adeseori înghiţim în sec, nu s-au schimbat în nici un caz.