STAGIUNEA 2012 - 2013

Regia: Andrei Mihalache

Scenografia: Alexandru Radu

Distribuţia:

FILIMON (viticultor) – Stelian Roşian

RALUCA (soţia lui) – Carmen Frăţilă / Gabriela Dorgai

ALICE (fiica lui) – Dorina Nemeş / Alina Negrău

LEON (farmacist) – Sorin Oros / Vasile Blaga

GEORGE (fiul lui) – Sergiu Tăbăcaru 

VAGABONDUL – Vlad Chico 

Regia tehnică şi sufleur: Viorica Botar / Ritta Szabo

Sunet: Marius Costache

Lumini: Ioan Dindiligan, Ioan Iluţă, Dorogi András

Cel puţin o dată la patru ani sau chiar mai des (din ce în ce mai des), societatea românească este cuprinsă de febră (electorală) şi vărsături (de vot), de pofte (de putere) şi de greţuri (politice) întocmai ca o femeie însărcinată. În perioada asta prenatală apar o mulţime de inşi care-şi revendică paternitatea viitorului făt (frumos), încercând să ne demonstreze cât de mult iubesc ei „gravida”, cum că a fost „dragoste la prima vedere”, cum că a fost o „dezvirginare” de comun acord, cum că vor avea grijă până la majorat de soarta „pruncului” chiar dacă nu-şi vor iubi veşnic partenera de concubinaj politic. Foarte puţini trădează „dansul nupţial” electoral şi lansează ideea de întrerupere anticipată de sarcină.

Însă după ce ţara „naşte”: un nou născut parlament, un nou născut preşedinte, un nou născut guvern sau o nou născută conducere locală, „taţii” abandonează „lehuza” sedusă, pe motiv de nepotrivire de caracter şi de ADN. (Probabil de aceea nu au caracter şi suntem ai nimănui!)

Ba, mai mult, acuză poporul de „viol în grup” pentru că – nu-i aşa? – fiecare dintre noi şi-a introdus în urnă votul, ca pe o sămânţă a viitorului şi nu-i vina lor dacă pruncul are dizabilităţi. Şi aşa devenim o naţiune de cuci care-şi depun ouăle în cuib străin, iar România o găină care a clocit ouă de raţă şi nu pricepe de ce, după eclozare, bobocii ei înoată în ape tulburi în timp ce dânsa stă pe mal şi le face semne disperate cu o aripă jumulită…

Cam aceasta ar fi atmosfera în care se desfăşoară şi „fabula” lui Victor Eftimiu în spectacolul „Omul care a văzut moartea”. Ne punem speranţa în buna dumneavoastră judecată şi ne dorim să râdeţi cu gura până la urechi, dar mai ales să râdeţi la urmă! (Era să scriu la urnă…)

Andrei Mihalache