
de Gabriela Mihalache











CLINICA SINUCIGAȘILOR de Gabriela Mihalache
Regia artistică: Andrei Mihalache
Scenografia: Cristian Gătina
Distribuția:
Asistenta - Dorina Nemeș
Eugen Furtună - Stelian Roșian
Dănuț Călinescu - Sergiu Tăbăcaru/Cristian Iorga
Cristina Milea - Adriana Vaida
Radu Cantea - Andrei Stan
Un bărbat - Stelian Roșian
O femeie - Lucia Maria Racșan
sufleur: Larisa Rițișan
sunet: Vlad Giurge, Daniel Bălan
lumini: Ioan Iluță, Ciprian Fogaș
regia tehnică: Dorel Iurcencu
- Ai dreptul să te sinucizi?
Nu! Nu poți să-ți iei viața pentru că ea nu-ți aparține; viața ți s-a dat de la Dumnezeu, e suflare de duh sfânt, e spirit!... Dar ce te faci când din cauza lipsei de bani și de dragoste - a ta pentru ceilalți, a lor pentru tine - nici viața materială, socială nu-ți mai aparține?...
- Afirmațiile făcute în timpul vieții, de tipul: ”sunt beat mort!”, ”așa a fost, să mor eu!”, ”îmi place de mor!” sau ”sunt mort după ea/el!” nu sunt tentative mascate de sinucidere?...
- Sinuciderea e un act de lașitate sau de curaj?
Mulți vor răspunde: ”Un act de lașitate!”... Dar ce puțini au curajul de a avea această lașitate...
- Acceptarea unei vieți de coșmar până la capătul ei, o viață lipsită de bucurie, de vise, de speranțe, de daruri - primite sau oferite, de dragoste - oferită sau primită, de certitudini, de recompense, nu este tot o formă de sinucidere?!?
- Poate n-ar fi chiar o utopie posibilitatea de a folosi restul vieții netrăite a unui sinucigaș de către un alt om căruia Dumnezeu i-a trimis citație, dar care ar dori să mai trăiască?
Afirmăm adesea: ”m-am săturat; îmi vine să mă omor!”, dar când ”doamna cu coasa” ne dă târcoale din proprie inițiativă uităm rapid că am chemat-o și încercăm să ne ascundem și după umbra noastră în speranța că n-o să ne-o pierdem.
Nu despre sinucideri reușite este vorba în parabola tragicomică intitulată ”Clinica sinucigașilor” de Gabriela Mihalache, ci despre rosturile vieții. Spectacolul este o comedie dulce-amară în care trupa română a Teatrului de Nord va încerca să vă convingă că niciodată ”dracul nu este chiar atât de negru” și - nu-i așa? - ”speranța moare ultima”, cum spun toți fotbaliștii...
Andrei Mihalache