STAGIUNEA 2016 - 2017

CABINIERUL de Ronald Harwood

Regia artistică: Ovidiu Caița

Scenografia: Alexandru Radu

Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu

Peruchier: Marius Reitter 

Distribuția:

Domnul - Radu Botar

Norman - Ciprian Vultur

Regizor tehnic: Botos Enikő

Sufleur: Yvette Princz

Sunetiști: Vlad Giurge, Gabriel Koka

Lumininiști: Ioan Iluță, Ciprian Fogaș   

Afiș: Maria Botar
Foto: Cristian Gătina

Data premierei: 23 octombrie 2016

Nu mă aștept ca cineva să mai vină azi la teatru doar ca să vadă două ore din agonia unui actor decrepit, într-un teatru mutilat, aflat la capătul unei lumi în agonie. Cred că suntem în fața unui text despre descompunere și destrămare, frici organice și esențiale ale fiecăruia dintre noi. Și despre asta am încercat să vorbim, fiecare în felul în care am avut curajul să ne descoperim. Sigur că, în același timp, spectacolul pune în discuție sensul artei, al teatrului, în perioade incerte pentru societate. Punem întrebări despre statutul artistului și relația lui cu lumea. Dar nu acesta este scopul principal al demersului nostru. Dincolo de lumea din culise, pe care publicul nostru o poate găsi interesantă, spectaculoasă, unică (în același timp, meschină și sordidă) încercăm să găsim ce aparține fiecăruia dintre spectatorii noștri, ce-i mișcă și ce-i face să se întoarcă reflexiv asupra propriilor vieți.    

Ovidiu Caița
 

Doi ani şi jumătate ca să mă întâlnesc cu... ”Domnul”... Doi ani şi jumătate ca să descopăr dimensiunea cosmică a ceea ce umili actori încercăm, în lumina crudă a reflectoarelor şi în privirea uneori circumspectă a spectatorului, să arătăm pentru ce ardem, pentru ce ne scurtăm viaţa seară de seară, cu bună ştiinţă, pentru ce există Daimon şi Dumnezeu într-o unitate perfectă care ţine de focul creaţiei mereu aprins, fiindcă întotdeauna se va găsi un nebun Prometeu care să moară dăruind acest foc dimpreună cu ficaţii săi, vulturului.

Doi ani şi jumătate pentru ca din această întâlnire cu ”Domnul” să înţeleg că oamenii, în profunzimea lor, nu se schimbă niciodată, fiindcă nu poate fi clintit ceea ce nu poate fi clintit. Că umilinţa şi chinul creaţiei rămâne o realitate, că nepăsarea şi dispreţul unora pot fi distrugătoare ca un bombardament aerian...

Însă, până la urmă, viaţa, a mea, a ta, a altuia, este doar un drum, o cărare; fie că e de la pământ spre cer ori invers, fie că e doar o întortocheată deplasare, ezitantă, de la sacru la profan spre a sfârşi într-o cadă cu apă (caldă, rece?) întru veşnica odihnă a sufletelor scoase la uscat. Şi cui îi pasă?

Radu Botar, actor
 

Atât pot să spun: SUNTEM! Da! Suntem buni, suntem răi, suntem prezenți, absenți, suntem generoși, suntem egoiști. Suntem sănătoși? Suntem bolnavi! Categoric ”bolnavi”! Când nu jucăm suferim iar când avem de lucru ne plângem că nu avem destul timp. Strigăm unii la alții când greșim ca și cum am încerca să ne salvăm greșelile dar în secunda următoare iertăm tot și mergem mai departe. Avem în noi emoții cât pentru încă o viață pentru că asta, categoric, nu ne ajunge. Căutăm! Eșuăm! Reușim! Mergem înainte!

Ce ne face diferiți de ceilalți? Nimic! Sau poate doar puțină ”nebunie”, asumată și aia cu cântec! Ne ”pierdem” ca după aceea să ne ”regăsim”. Prin ceilalți. Totul e să fii pregătit. Ne e frică de eșec, de ridicol, de ratare. Căutăm în permanență și când în sfârșit ajungem unde am dorit descoperim că a mai rămas ceva... Ceva ne-a scăpat. Detalii! Detalii care fac diferența.

Respirație! Emoție! Gând! Generozitate! Camaraderie! Pentru că El moare odată cu mine! Suntem într-o mare de frici, de neliniști, de căutări. Suntem SINGURI! E bine? Nu știu! Poate! Nu cred!

Atât pot spune: ”Spectacolul merge mai departe!”... cu sau fără NOI!

Ciprian Vultur, actor
 

Cronică: