HAGI TUDOSE

adaptare după Barbu Ștefănescu Delavrancea

(s-au folosit și texte de Cilibi Moise, zicători și proverbe ale lumii)

Adaptarea și regia: Andrei Mihalache

Decor: Alexandru Radu

Costume: Wilhelmina Kuron Bekesi

Distribuția:

HAGI TUDOSE - cămătar, fost negustor, avar: Stelian Roșian

LEANA – nepoata lui Tudose: Anette Marka

GHIOALA – mama ei, sora lui Tudose: Andreea Mocan

CULAI – tânăr negustor de rachiu: Vlad Mureșan

POPA ROȘCA – preotul bisericii Sfânta Troiță: Sorin Oros

GHERGHINA – soția lui Matache, cucoană: Lucia Maria Racșan

MATACHE PROFIREL – negustor, fost partener de afaceri al lui Tudose: Cosmin Domnișan 

POVESTITORUL – martor văzut și nevăzut al întâmplărilor/CERȘETORUL – când orb, când surd, când olog: Carmen Frățilă

BĂCANUL – negustor „en detail”: Cristian Rudărenu

OAMENI LA BISERICĂ – credincioși: Yvette Princz, Adriana Filipan, Margareta Ardelean, Mărioara Iluță, Gabriel Pop, László Pfeiffer, Ioan Danciu, Marius Bîte, Marius Roman, Bíró Antal

----------------------

Regia tehnică: Cristian Rudăreanu
Sufleur: Yvette Princz
Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan
Sunet: Stike Molnar

----------------------

Data premierei: 9 octombrie 2022
Durata: 1 h, 50 min. (fără pauză)

----------------------
De ce acest spectacol, azi?!?

Deși n-au trecut decât 110 ani de la premiera piesei „Hagi Tudose” (1912), iar la anul vor fi „doar” 120 de la apariția nuvelei cu același titlu (1903), și dincolo de interesul comparațiilor istorice între mahalaua valahă de la începutul secolului trecut și ce se vede azi prin sticla termopanelor (inclusiv cele TV), „Hagi Tudose” este o perlă a literaturii române prin limba în care a fost scrisă, iar personajul central poate sta – fără falsă modestie – la masa literară a marilor harpagoni ai lumii. Tudose „al nostru” este monumental în abjecție și suprarealist în paranoia sa: un avar care-și roade unghiile ca să facă economie de foarfecă și taie coada motanului ca să se închidă mai repede ușa dormitorului când dă drumul animalului, să nu fie frig...

Egoismul cronic, zgârcenia patologică, lipsa de empatie chiar și pentru rudele apropiate, dublate de afișarea ostentativă a religiozității sub masca unei caricaturi de semi-călugărie, fac din Hagi Tudose un reper literar care devine ușor unul social, chiar dacă se simte în spatele scriiturii o nevoie – poate prea didactică – de a arăta cu degetul derapajul moral. Să nu uităm însă că Delavrancea și-a luat licența în drept cu lucrarea intitulată „Pedeapsa, natura și însușirile ei” și dreptatea s-ar putea să fie de partea lui: „cine vrea tot, pierde tot!”.

Considerăm că, deși ne aflăm într-o epocă în care se remarcă mai curând obsesia de a avea o mașină scumpă chiar dacă nu ai o casă sau sindromul de a avea o casă imensă (musai cu coloane, cariatide, balustrade de inox, plante exotice de plastic, câini ciobănești-germani de ghips în balcoane și geamuri termopane bombate prin care să vezi deformată capra vecinului, în timp ce bătrânii familiei plecate la lucru în UE dorm în fundul curții betonate, în bucătăria de vară), un spectacol despre zgârcenia cronică poate fi un bun semnal de alarmă pentru toate generațiile.

Ne-am permis, fără nici cea mai mică intenție de a jigni spectatorul, să vă înmânăm la intrare o scurtă listă explicativă pentru câteva cuvinte ale căror înțelesuri au migrat spre alte sensuri sau au dispărut, pentru că limba română este o limbă vie – poate prea vie – și am dorit să vă „focusăm” atenția asupra tâlcurilor strămoșești pe care le-au avut unele vorbe ce nu se pot transforma în emoticoane, cu speranța că materia școlară „Limba și literatura română” nu va deveni într-o nouă lege a învățământului „Istoria limbii și literaturii române”.

Andrei Mihalache